Griș cu lapte – un desert cu gust de copilărie

Când aud de grișul cu lapte îmi vin în minte două amintiri legate de acest desert simplu și cu gust de copilărie. Bineînțeles că aceste amintiri sunt din copilărie.

Prima dintre ele este referitoare la grișul cu lapte pe care îl făcea bunica mea la țară. Ea îl punea pe niște farfurii albe, groase iar de Moșii de vară îl ducea la biserică, acolo îl tăia în felii groase și îl împărțea. Grișul acela era foarte consistent, semăna cu o gelatină mai tare și îl mâncam direct cu mâna.

A doua amintire este legată de grișul cu lapte pe care ni-l făcea mama când eram copii într-un tuci folosind lapte proaspăt muls (stăteam la curte și câteva luni am avut o vacă) și griș făcut de tata din grâul nostru la o moară mică pe care o cumpărase.

După ce grișul era gata mama punea tuciul în mijlocul bucătăriei și pentru noi copiii era o plăcere să mâncăm direct din tuci, mai ales partea care era puțin lipită de el deoarece avea un gust aparte.

Revenind la zilele noastre vreau să-ți propun o rețetă de griș cu lapte care să-ți amintească de copilărie dar care să fie mai blândă cu silueta ta.

Ai nevoie de : lapte, griș integral, miere (de la apicultori nu din supermarket), un praf de sare, scorțișoară.

Pui laptele pe foc în ce cantitate dorești cu puțină sare, iar după ce dă în fiert adaugi grișul puțin câte puțin amestecând energic. Desertul se va îngroșa foarte repede așa că adaugă grișul câte puțin și oprește-te înainte de a ajunge la consistența dorită (se va îngroșa mai mult când începe să se răcească). Lasă-l să fiarbă vreo 15 minute amestecând în continuare.

Iei desertul de pe foc, îl lași să se răcească până devine călduț apoi adaugi miere după gust și amesteci foarte bine (ține cont de faptul că la temperaturi peste 40 °C mierea devine toxică). Așezi desertul în vasele preferate și presari deasupra scorțișoară.

Îl poți consuma cald sau mai bine pentru siluetă după ce s-a răcit complet.

Dintre avantajele rețetei:

  • grișul integral conține mai multe fibre și deci are risc de îngrășare mai mic;
  • lipsa zahărului (nu este nevoie să adaugi multă miere deoarece atât laptele cât și grișul conțin suficiente substanțe dulci și este bine să începi să-ți obișnuiești papilele gustative cu un gust dulce mai puțin intens);
  • scorțișoara te ajută să ”arzi” grăsimile și îți va da o stare de bine.

Poftă bună!