Cea mai frumoasă primăvară din viața mea!

Apropiații mei m-au mai auzit spunând cât de frumoasă mi se pare această primăvară. Nu știu dacă iarba este mai verde, dacă copacii au înflorit mai frumos sau dacă într-adevăr temperaturile sunt mai mari față de alte primăveri dar mie așa mi se pare.

Anul acesta am văzut primăvara altfel și m-am întrebat de ce.

Dimineața îmi duc eu copilul la grădiniță special ca să mă bucur de aceste minunate dimineți de primăvară. De multe ori merg încet, fără grabă, simt răcoarea plăcută a dimineții, observ cât de mult a crescut iarba dintre blocuri, câte păpădii pufos de galbene au mai înflorit și mi se pare că raiul este la mine în cartier.

După ce îmi las fetița la grădiniță trec pe la bătrânicile care aduc din grădinile lor de la țară verdețuri, ceapă, flori și alte produse. Îmi place să cumpăr de la ele deoarece îmi amintesc de bunicii mei iar produsele lor sunt mai naturale și astfel simt că mă apropii și eu mai mult de natură.

Când am timp merg la țară chiar și pentru o singură noapte pentru că îmi place să ies dimineața în curte și să simt bucuria naturii de a începe o nouă zi. Merg în grădină pentru a culege niște leuștean aromat pentru micul dejun pe care  îmi place să-l prepar și să-l mănânc în tihnă.

Tot la țară într-o după-amiază am gătit niște orez integral foarte gustos de le-a plăcut și socrilor care nu mai mâncaseră până acum. Toată pregătirea a fost ca o magie în care timpul s-a oprit: spălatul orezului, curățarea și tăierea legumelor, adăugarea uleiului și a condimentelor iar bunătatea care a ieșit ne-a încântat și papilele gustative și sufletul.

Tot în această primăvară am vizitat vreo trei mânăstiri – niște experiențe uimitor de frumoase, peisaje naturale superbe, liniște și tihnă.

Care este numitorul comun al acestor bucurii: drumul la grădiniță, mersul la țară, vizitele la mânăstiri, gătitul, al uimirii mele în fața naturii? La prima vedere primăvara, acest anotimp al renașterii? Adevăratul motiv: timpul și ascultarea de sine.

Mi-am dat voie să am timp pentru lucrurile după care sufletul meu tânjea de ceva vreme. Sunt lucruri mărunte dar când îmi fac timp pentru ele devin extraordinare și-mi redau senzația că trăiesc. Când îmi fac timp pentru viață și aceasta mă recompensează în moduri deosebite.

Am citit mult în ultimul timp (îmi place să citesc și iubesc cărțile): nutriție, sănătate, dezvoltare personală – acestea sunt domeniile care mă atrag cel mai mult.

Am stat mult să mă gândesc de ce simt altfel primăvara aceasta iar răspunsul a venit la ceva timp și acesta este că mi-am făcut timp și mi-am dat voie să trăiesc.

Poate ți se par cuvinte mari dar în ultimele primăveri am fost foarte ocupată, am stat cu ochii în zeci de documente fizice sau pe calculator, muncind ca mulți oameni ai zilelor noastre pentru un salariu mai mare, pentru carieră, pentru reputație, pentru casă, copil, pentru alte surse de venit și nu am mai avut timp să văd și să trăiesc primăvara.

Începusem să mă simt epuizată, rătăcită chiar eu care promovez un stil de viață sănătos și care am citit și aplicat atâta dezvoltare personală. M-a luat valul și pe nesimțite am uitat să fac lucrurile pe îndelete, chiar mi se părea că prea pierd mult timp cu anumite lucruri de rutină.

Aș putea spune că societate ne cere să facem multe lucruri dar adevărul este că eu îmi ceream să fac și mai multe lucruri și trăgeam de mine să mai fac și cutare lucru și încă ceva, tot insistam să fac mai mult. Când această situație a început să-și pună amprenta asupra sănătății mele, asupra calității somnului, asupra liniștii mele am început să mă îngrijorez dar îmi era greu să-mi dau seama ce să fac.

Mai degrabă cred că intuiam că ar fi bine să reduc viteza, să iau lucrurile mai ușor dar îmi era teamă să fac aceste lucruri. Treptat însă am început să nu mai trag eu atât de mult de mine și să reduc viteza mea de acțiune și dorința de a face mai mult.

Mi se părea că am atâtea lucruri de făcut , cum să reduc din ele? Dacă nu mai am rezultate? Chiar pe domeniul pe care îl fac din pasiune, alimentație și dezvoltare personală mi se părea că nu fac destul, că nu mă documentez destul, că nu merg la suficiente cursuri, că nu scriu suficient pe blog.

Spre norocul meu reducerea vitezei începe să funcționeze. Reîncep să mă bucur de lucrurile simple și reducând viteza am avut timp să mă mai ascult ca să văd ce-mi doresc cu adevărat.

Cine a zis că nu-ți trebuie multe ca să fii fericit cred că a avut dreptate iar când te mai asculți și pe tine ai ocazia să descoperi anumite lucruri chiar interesante.

Constat cu bucurie că cele două tehnici folosite de mine: reducerea vitezei și ascultarea de sine chiar funcționează. Am mai scăpat și de teama că stau pe loc, că nu mai am atâtea rezultate și viața mea s-a îmbunătățit.

Cred că nu suntem împliniți neapărat de câte lucruri facem ci de capacitatea de a ne bucura de ceea ce facem. Pentru mine așa este în prezent.

Îți împărtășesc această poveste despre mine pentru a te inspira să-ți faci timp să te bucuri de ceea ce faci și să-ți pui întrebarea: ce îmi doresc cu adevărat de la mine? Sau cum am citit într-o carte: ce dorește viața mea de la mine?

Pentru asta este nevoie să-ți asculți sufletul iar ca să-l asculți ai nevoie de timp, puțină liniște și apoi de curajul de a pune în practică ceea ce ai aflat. Ce-ți spune sufletul s-ar putea să vină în contradicție cu ce îți spune mintea sau cu ce îți cer alți oameni.

Însă dacă îți faci curaj să faci și ceea ce îți dorești cu adevărat nu numai că te vei simți mai bine dar poți fi și o sursă de inspirație pentru oamenii de lângă tine.

Dacă nu te grăbești lasă un comentariu în care să-mi spui ce ai descoperit că vrea viața ta de la tine. Acum îmi amintesc de câte ori m-am grăbit să las un comentariu în loc să mă bucur de această oportunitate.

Cu drag,

Mihaela Anghel

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *