O încurajare…

Voi începe cu o întâmplare. Eram într-o excursie cu elevii mei  de clasa a şasea la un parc de aventură. Copiii au fost împărţiţi în două grupuri: grupul curajoşilor, al celor care nu considerau că au probleme cu traseul şi grupul fricoşilor – l-am numit eu, al celor care au recunoscut că se cam tem de traseu.

Copiilor din primul grup li s-a făcut instructajul şi au început să urce pe traseu câte unul. Ceva din mine îmi spunea să fac şi eu traseul chiar dacă am frică de înălţime şi pot paraliza de frică şi la coborârea dintr-un pod mai înalt.

M-am uitat cu atenţie la instructajul copiilor şi apoi cum parcurgeau traseul. Cei din primul grup au făcut traseul fără probleme, chiar dacă unora li s-a părut dificil şi le-a fost cam frică pe unele porţiuni. Mă uitam la ei şi-mi spuneam că nu se poate ca nişte copii de 11-12 ani să reuşească, iar eu nu.

A venit rândul celui de-al doilea grup. Trei dintre ei au recunoscut că au frică de înălţime şi au rămas pe o băncuţă fără să mai facă instructajul.  Ceilalţi copii s-au aşezat la rând ca să fie echipaţi şi să li se facă instructajul.

Îl întreb pe băiatul care îi echipa dacă are vreun traseu mai uşor pentru cei cu frică de înălţime şi îmi răspunde că da, dar mi-ar fi greu cu înălţimea mică a cablurilor de susţinere.

Mă echipez, fac instructajul alături de copii şi îmi aştept rândul fiind hotărâtă să  intru ultima pe traseu. Pe lângă mine elevii îşi dădeau coate „Se urcă diriga”, „Ba nu se urcă”, „Succes!”,”E greu”.  La frica mea de înălţime se adaugă şi teama de a mă face de râs în faţa lor.

Unii dintre copiii din al doilea grup ajung la prima platformă, li se face frică şi se întorc. Îmi propun să ajung şi eu măcar până la prima platformă.

Îmi vine rândul. Ghidul nici nu este lângă mine, fiind ocupat să salveze un copilaş mai grăsuţ care a căzut la partea de „butoiaşe”, considerată de mine partea cea mai grea.

Îmi prind siguranţele de cablu şi păşesc. Traseul este la o înălţime de 7 metri. Picioarele îmi cam tremură şi mi se pare mai greu decât am crezut.

Ajung la prima platformă. Stau puţin şi merg până la a doua. Acolo mă apucă paralizia pe care o cunosc, de la frica de înălţime. Iau copacul în braţe şi mi se înceţoşează privirea. Urmează o parte la care este cablu de prindere doar pe o parte şi trebuie să păşeşti alternativ pe o scândură şi pe un lanţ. Mi se pare de netrecut şi vreau să mă întorc.

Spun că vreau să mă întorc şi chiar îmi întorc capul spre partea de unde am pornit. Şi atunci s-a întâmplat. La platforma următoare era o fată de clasa a cincea(Elena am aflat mai târziu, de la altă şcoală) într-un trening gri care deodată îmi zice pe un ton încurajator şi dulce „Haideţi doamna!, Haideţi!”. La asta nu m-am aşteptat. Să mă încurajeze un copil!

Fac primul pas mai departe. Aud „Aşa doamna! Încă unul!”. Mă ţin bine. Corpul meu este foarte încordat. Nu m-aş uita în jos pentru că mi-e frică, dar trebuie să văd unde pun piciorul. Aud mereu „Aşa doamna! Aşa!” . Vocea ei este caldă şi parcă cu experienţă. Ajung la următoarea platformă şi îi mulţumesc. Îi spun că se poate face psiholog.

Parcurg şi restul traseului şi ajung la final cu adrenalina la maxim. Am reuşit! Şi asta şi datorită unei încurajări. Atunci am realizat cât de mult înseamnă o încurajare la momentul potrivit. Şi eu mă încurajam în gând şi-mi spuneam că pot, dar asta a fost ceea ce aveam nevoie chiar atunci. Poate eu am atras-o prin propriile încurajări.

De ce îţi povestesc această întâmplare? Pentru că vreau să găseşti aici, pe lângă informaţii şi sfaturi şi o încurajarea de care ai nevoie când nu mai poţi, când nu mai ştii ce să faci, când te împotmoleşti  şi vrei să te întorci din drum. Chiar am văzut mulţi oameni care s-au întorc din drum când voiau să slăbească, inclusiv eu. Vreau să găseşti aici şi acel „ceva” care să-ţi declanşeze propria încurajare şi propria susţinere. Este esenţial.

Lasă un comentariu şi spune-mi care este încurajarea de care ai nevoie acum în lupta ta cu kilogramele sau lasă o încurajare pentru altcineva (luată din experienţa ta).

 

Cu drag,

Mihaela Anghel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *